Viața este ceva iluzoriu și trecător, un nor de praf în ochii sufletului. Sufletul e cel care ne călăuzește din viitor/trecut și prezent, el e cel omniprezent și atoateștiutor. Sufletul este poarta către Dumnezeu, către spirit și tot el e cel care ne oferă experiențe de nedescris în această viață.
Putem spune că sufletul e ochiul lui Dumnezeu, poarta prin care Dumnezeu se manifestă în acest plan de existență. De aceea este nevoie să păstrăm un suflet curat. Această purificare a sufletului poate dura mai multe vieți, deci cine cred că sufletul este nou la fiecare încarnare se înșeală. Acesta păstrează la nivel de suflet, amintirile și trăirile emoționale. Printr-un suflet curat putem realiza conexiunea cu divinitatea. Fără de acesta, e puțin mai greu. Și astfel au apărut intermediarii (preoții) care nici ei nu sunt întotdeauna foarte curați ci poate mai murdari decât noi. Nu vreau să generalizez, doar vreau să atrag atenția că prin menținerea preoților ca intermediari ne pierdem legătura directă cu divinitatea. Recomand tuturor celor care doresc o apropiere de divinitate, o conexiune mai profundă, să înceapă cu purificarea sufletului.
În viața de zi cu zi această purificare ia forma numită Karma și este procesul prin care sufletul alege să evolueze și să se purifice. Karma este ceva benefic, chiar dacă efectele sale asupra vieții noastre nu sunt întotdeauna dintre cele mai bune. Putem să ne întrebăm care este beneficitatea când îți lovești mașina, sau ai un accident și îți rupi piciorul. De cele mai multe ori cauzele care stau în spatele acestor evenimente sunt destul de complexe și necesită o analiză foarte atentă. Karma vine să ne învețe, să ne arate unde greșim, să ne arate deobicei că mergem pe un drum care poate nu ne aparține. Karma mai vine și în contextul purificării energiei de neam.
Din observațiile mele, evoluția are loc odată la 6 luni. Există o perioadă de acumulare de karmă pozitivă, iar apoi are loc un salt energetic. Este exact ca și la electroni, când electronii acumulează energie suficientă ei pot să facă salturi de pe un strat pe altul, modificând structura atomilor. Cam așa se întâmplă și procesele alchimice, prin acumularea de energie, treptat, prin transformări succesive. Legat de karmă am observat că aceasta poate fi transformată, prin polarizarea energiei karmice cu suficientă iubire. Astfel dacă procesele energetice care stau în spatele acțiunii karmice sunt înțelese, adică altfel spus, lecțiile de viață sunt înțelese, putem alege să transformăm această energie și să o folosim în folosul nostru. Putem alege să nu mai suferim. E un proces care poate părea mai greu de înțeles la prima vedere, dar e foarte simplu.
Câte tipuri de karmă există?
Din observațiile mele am observat că există o Karmă personală și o Karmă de neam (munca în folosul comunității J)
Prin karma personală înțelegem acele acțiuni/reacțiuni care ne privesc pe noi personal și implică acțiunea noastră din această viață sau dintr-o viață trecută.
Prin karma de neam, mă refer la moștenirea energetică cu care acționăm în această viață. În momentul în care alegem să ne încarnăm în această familie, acest corp, alegem și să participăm la curățarea energetică a acelei familii. Astfel că dacă să zicem facem parte dintr-o familie cu o istorie a alcoolului pronunțată putem întâlni în viață situații care să ne ajute să curățăm acest aspect. Este posibil să întâlnim situații în care să ajutăm o persoană cu dependențe de alcool să scape de această boală. Prin ajutarea acestor persoane, ajutăm la curățarea karmei de neam. Este nevoie astfel să observăm cu atenție persoanele din viața noastră pentru a vedea ce mesaj ne transmite universul și ce aspecte ale vieții noastre trebuie îmbunătățite.
Se zice că oamenii vin pe Pământ în stoluri, ca și păsările. Stoluri de suflete care vin și se încarnează în aceeași zonă. Ele pot fi împrăștiate pe un areal mai mare, dar într-un final ele se regăsesc, se reîntâlnesc. Această regăsire poate provoca o bucurie foarte mare sau poate declanșa emoții pe care nu le trăim foarte des. Astfel putem recunoaște pe cei care sunt din stolul nostru. Cu ei deobicei alegem să experimentăm diferite personaje de-a lungul vieților și prin ei ne desăvârșim. Aș putea să zic că o karmă de neam foarte clară a Românilor e karma alcoolului. Este o ”boală” destul de grea și cu impact imens.
Aș vrea să vă dau un exercițiu pe parcursul acestei zilei. Aș vrea să vă adunați energia și să nu vă mai împrăștiați în 10 direcții. Alegeți o direcție, un scop pentru ziua de astăzi și folosiți-l ca un motiv/scop, energia voastră focusându-se pe el. Aș vrea să vedeți cât de puternică e gândirea concentrată și cât de ușor puteți ajunge să realizați ce vă doriți dacă nu mai sunteți împrăștiați.
Viața ne-a fost dată ca și un cadou de la univers, pentru a putea experimenta diferitele forme de energie și cunoaștere. Ar trebui să profităm la maxim de aceasta și să nu ne mai pierdem printre detalii. Avem la dispoziție câteva ajutoare, cum ar fi îngerii.