• Este bine să ne facem o listă cu ce dorim să realizăm în anul ce urmează - de ziua noastră și în ziua de 1 Ianuarie? și e bine să nu facem sex în aceste zile.
  • Salturile evolutive au loc o dată la 6 luni?  Timp de 5-6 luni acumulăm experiență și energie apoi dintr-o dată apare o schimbare de vibrație, un salt energetic. Putem zice că la 6 luni de la ziua de naștere are următorul salt evolutiv.
  • Un alt salt evolutiv major are loc o dată ¸la 20 ani? Este bine să fim conștienți de acest aspect și să profităm la maxim.
  • Bioritmul personal se face în funcție de ziua din săptămână în care ne-am născut și noaptea concepției ? Astfel în ziua în care ne-am născut  (în fiecare săptămână)  vom avea energia maximă, este recomandat să programăm proiectele importante în astfel de zile. În noaptea în care am fost concepuți (în fiecare săptămână) intrăm în contact mai serios cu sursa și primim informații premonitorii în vis.
  • Pentru a energiza mâncarea e nevoie să învârtim în mâncare în sensul anti orar?
  • Bebelușii când vin pe lume îndeplinesc 3 dorințe părinților? Așa se explică cum multe persoane care nu au o locuință (poate stau în chirie sau cu părinții) iar la nașterea bebelușului ca prin minune lucrurile se rezolvă în așa fel încât pot să își cumpere o casă/apartament.
  • Nu este permisa uciderea oamenilor si nici macar simularea mortii in jocurile pe calculator. Aceasta reprezinta o incalcare grava a legilor divine.
  • Meridianele timpului trec pe la încheieturile mâinilor?
  • La nivelul axilei există un portal energetic prin care ne încărcăm? Prin această chakra secundară primim energie când ne plimbăm, facem exerciții, etc. Se recomandă să dormim cu un cristal la sub-braț pentru a ne energiza în timpul somnului.
  • Legăturile făcute de vrăjitoare sunt conectate la încheietura mâinii stângi, iar cele făcute de preoți la încheietura mâinii drepte?
  • Legăturile cauzate de blesteme se ancorează la nivelul gleznelor de la picioare?
  • Cuvântul maestru (master) înseamnă stăpân în limba engleză?
  • Cifra 3 este o cifră magică ? În practica energetică 3 reprezintă un număr magic.  Pentru a realiza pase energetice se foloșește cifra 3: se repetă o sugestie de 3 ori, o tumoare se dă peste cap ca o mănușă de 3 ori - în final face implozie, etc. (Greuceanu se dete de trei ori peste cap şi se făcu un porumbel, Greuceanu numaidecât se dete iarăşi de trei ori peste cap şi se făcu o muscă şi intră în cămara zmeilor și lista de exemple poate continua)
  • Cifra 8 este cifra nemuririi ?
  • Pentru a rezolva o problemă întâi și întâi de toate trebuie să fim conștienți de ea și să acceptăm că avem o problemă?
  • Pământul nu este o planetă în sensul în care am fost învățați? Pământul e o închisoare foarte bine pusă la punct iar mântuirea reprezintă ”evadarea” din această închisoare.